CategoriesArticole blog

Plante toxice sau sigure pentru pisici

Plante toxice sau sigure pentru pisici

Datorită curiozității binecunoscute, pisica va avea câteva ocazii în viață să întâlnească plante toxice sau sigure pentru pisici, plante pe care le găsește în casă sau în grădină.

Deși este puțin probabil să mănânce planta întreagă, trebuie să ținem cont de toxicitatea plantelor pe care le ținem în apropierea lor.

Cele mai multe din plantele de interior sau de grădina sunt otrăvitoare pentru pisici, dar pot fi impărțite în mai multe grupuri: cu efecte ușoare, moderate sau severe.

Plante toxice pentru pisici

jucarii de zgariat pentru pisici

Din grupul cu efecte toxice ușoare asupra pisicii pot face parte: philodendron, dieffenbachia, poinsettia, crinul păcii. Acestea pot duce după ingerare la iritarea gâtului și a gurii sau vărsături. Tot în acest grup pot fi incluse ficus și limba soacrei ( snake) care pot duce la vărsături și diaree.

Dracaena și aloe provoacă vărsături, diaree și lipsa poftei de mâncare. În cantități mari, chiar si catnip-ul poate fi ușor toxic și poate provoca vărsături și diaree.

Plantele cu efect toxic moderat pentru pisici includ: iedera, care duce la vărsături, diaree, salivație abundentă, dificultatea respirației, febră, slăbiciune musculară. Azaleea și rododendronul provoacă, pe lângă simptomele descrise, și depresia sistemului nervos central și in cazuri severe, decesul.

Grupul plantelor cu efecte toxice severe pentru pisici poate include arbuștii de hortensie (care conțin o toxină asemănătoare cu cianura). De asemenea, si  leandrul care chiar și în cantități mici poate fi fatal. Vâscul duce la iritație digestivă, ritm cardiac și temperatură scăzute, dificultăți de respirație, sete în exces, convulsii și comă.

Dacă suspectați consumul chiar și a unei părți mici din aceste plante, nu așteptați să apară simptome majore. Duceți pisica la medicul veterinar cât mai curând posibil, împreună cu o parte din tipul plantei ingerate.

Simptomele pot fi diferite de la o pisică la alta, in funcție de mărimea lor, de tipul plantei ingerate sau de cantitatea acesteia.

Plante sigure pentru pisici

 

Plansa de zgariat pentru pisici

Există și plante sigure pentru pisică, plante de vară care pot fi crescute în grădină și în balcon, care oferă plăcere ochiului nostru și diversitate amicilor noștri pufoși.

Hibiscus – diverse soiuri;
Liliacul de vara (buddleia) – mic arbust de gradină înflorit pe tot parcursul verii, cu flori albe, violet, mov;
Gerbera – toate culorile;
Panseluțe – intr-o gamă largă de culori;
Petunia;
Coreopsis;
Nalba;
Trandafiri de toate soiurile;
Floarea soarelui;
Valeriana;
Zinnia;
Clopoțelul de gradina.

Este evident că plantele din casa sau din gradina noastră dau o oarecare diversitate și în viața companionilor noștri. De aceea este obligatoriu să ne întrebăm întotdeauna dacă acestea sunt plante toxice sau sigure pentru pisici.

Îți recomand să citești și alte articole interesante în blogul nostru sau vizitează magazinul nostru online.

Comentariile sunt deschise în postările din pagina noastră de FACEBOOK