CategoriesArticole blog

De ce zgârie pisica mobila și obiectele din casă?

De ce zgârie pisica

De ce zgârie pisica?

Zgâriatul pentru feline este un comportament normal și începe cam la vârsta de 8 săptămâni. În următoarele rânduri încercăm să respundem la întrebarea „De ce zgârie pisica?

Pisica zgârie din mai multe motive:

  • Să-și elimine stratul exterior al gheruțelor;
  • Pentru a-și marca teritoriul, lasând în urmă un miros din glandele parfumate aflate pe labuțele lor;
  • Să-și întinda corpul și picioarele și să-și consume energia.
  • Adesea vor zgâria viguros în prezența stăpânilor lor sau a altor pisici, în semn de încredere teritorială sau pentru a demonstra cât este de jmecheră 🙂

Cum o fac sa zgârie obiecte destinate zgârierii?

Așa cum am menționat mai sus, educă-ți pisicuța de mică. Începând de la vârsta de 8 săptămâni îi poți oferi o placă de zâriat. Special pentru juniori am realizat cartonul de zgâriat Happy Meow Junior și Happy Meow Tiny.

Nu încerca să împiedici pisica să zgârie, oferă-i obiecte pentru zgâriat (carton pentru zgâriat, placa de zgâriat, sisal) pe care să le accepte și cu care să-și urmeze instinctele naturale.
Identifică obiectele și zonele pe care pisica preferă să le zgârie și amplasează în vecinătatea lor obiecte special create pentru a fi zgâriate.

Pe zonele pe care le vrei protejate poți împrăștia arome care nu-i fac plăcere pisicii ( ex: esență de portocale, esență de lămâie, oțet diluat sau substanțe repelante – care se pot achiziționa de la magazinele specializate). În același timp, pentru cele destinate zgârierii poți folosi soluții cu mirosuri preferate de aceasta (ex: catnip granule sau soluție atractantă).

În momentul în care pisica ta folosește obiectul destinat zgârierii (cartonul de zgâriat, sisal, placa de zgâriat), îl poți muta treptat până la o locație aleasă de tine.
Oferă-i o răsplată atunci când foloseste obiectele destinate zgârierii. 

Întrebări frecvente
Am cumpărat un stâlp de zgâriere, de ce nu îl va folosi pisica mea?

Unele produse pentru zgâriere sunt incomode pentru pisică. De asemenea, este important inițial ca stâlpul, panoul de zgâriere sau orice ansamblu realizat în acest scop să fie situat într-o zonă pe care pisica ta o frecventează în mod regulat. Plasarea acestuia într-o zonă care vă este convenabilă, dar care nu este vizitată de pisica dvs. va fi sigur ignorată!

Plasați cartonul de zgâriat lângă locul preferat de dormit sau odihnă. Acest ansamblu pentru zgâriere trebuie să permită accesul ușor din diferite unghiuri.

Majoritatea posturilor de zgâriat disponibile în comerț nu sunt impregnate cu catnip atractant. Aceasta este o plantă uscată sau soluție care este extrem de atractivă pentru multe pisici și prezența ei va atrage adesea atenția fără prea mult efort. Adesea, acest lucru va fi suficient pentru a încuraja vizite ulterioare.

ansamblu-pisici-sisal-plat-pentru-ascutit-gheare

Deși simplu prin forma și aspectul său, cartonul de zgâriat Happy Meow produs de noi oferă stabilitate deci încredere. În același timp, se poate utiliza pe ambele părți și abordat din orice unghi.
Poate fi folosit și ca loc de odihnă, fiind comod și având proprietatea de a menține căldura.

Să pedepsesc pisica dacă îmi zgărie mobila sau canapeaua?

Nu pedepsi pisica dacă se întoarce la vechile obiceiuri din când în când.
Pedeapsa poate fi eficientă numai în cazul în care surprinzi pisica că zgârie obiectele interzise.
Pedeapsa după faptul în sine o va determina să se teamă de tine sau de mediul în care trăiește și nu va rezolva problemele pentru că nu o va învăța unde să zgârie.
Dacă este prinsă asupra faptului, cel mai indicat este să-i distragi atenția. Cheamă pisicuța la placa de zgâriat și oferă-i o recompensă.

Concluzia:

#1. Aplică subsanțe repelante (uleiuri esențiale de lămâie, portocale) în locurile de zgâriat interzise;

#2. Aplică substanțe atractante pe ansamblurile de zgâriat (plăcile de zgâriat, sisaluri) ca de exemplu spray-ul atractant;

#3. Oferă-i recompense atunci când zgârie plăcile de zgâriat.

 

Acestea sunt câteva dintre răspunsurile la întrebarea „De ce zgârie pisica mobila și obiectele din casă?”

Comentariile sunt deschise în postările din pagina noastră de FACEBOOK